Mai multe despre Fahr, mai puține despre Loki. Întâlnirea a treia cu Fahr Sindram


Primul interviu cu Fahr a fost publicat în revista Paper Droids. Puteţi să citiţi articolul aici.

Loki Cosplay

Întâlnindu-mă cu Fahr pentru a treia oară, totul s-a desfășurat firesc, vorbeam deschis una alteia de la început, a între două bune prietene. Locația –Berlin, data- 14 septembrie 2013.

Inițial ne propusesem să nu stăm foarte mult de vorbă, fiind amândouă ocupate, eu trebuind să călătoresc două ore cu trenul înapoi acasă iar ea având mereu ceva de lucru. Fără să ne dăm seama, 3 ore de vorbărie au zburat pur și simplu, timpul petrecut cu ea a fost o plăcere. Dezinvoltă și foarte deschisă către orice subiect de conversație – bineînțeles eu respectându-i intimitatea – mi-a răspuns la toate întrebările cu maximum de detalii. Fahr are – poate am mai menționat deja – un mare simț al umorului si din fericire nu se ofensează ușor. De altfel, o piele “mai dură” este mai mult decât necesară în domeniul ei de activitate, Cosplay, convenții, artiști, scriitori și desenatori. Fahr are deja o experiență serioasă în acest sector artistic si fiind foarte talentată, lumea înțelege acest lucru și o apreciează corespunzător. Numărul fanilor și admiratorilor crește constant pe zi ce trece (pe Twitter, Facebook, Tumblr), mediile sociale ajutându-o să aibă contacte și prietenii cu oameni din lumea întreagă.

Încă de la prima mea întâlnire cu ea am remarcat o sclipire în ochii ei, care exprimă inteligență, ghidușie dar și standarde morale și mai ales profesionale. Dacă e ajutată și respectată, se va revanșa însutit și înmiit, puteți să mă credeți pe cuvânt.

Mi-a povestit o grămadă de situații amuzante și nu tocmai petrecute la târgurile de carte la care participă ca autoare de Manga si artistă de Cosplay, toate fiind create de fani super-încântați să o vadă, să o cunoască și uneori chiar să o atingă. Unele fete erau ferm convinse că Fahr este de fapt bărbat și după principiul „ clientul nostru,stăpânul nostru”, să zicem că acest aspect mai delicat a fost lăsat să plutească în mister, spre deliciul admiratoarelor ei înfocate. Fahr dispune de o calitate remarcabilă, aceea de a fi atât de cameleonică incât reușește să facă să dispară liniile clare dintre cele două sexe și diferențierile acestora, oferă cu drag lumii “pâinea și circul” de care are nevoie. Pot spune cu certitudine că e o actriță și artistă foarte înzestrată.

Spre amuzamentul meu, mi-a mai relatat, printre multe altele, cum a primit obiecte mai mult decât ciudate pentru a fi autografiate de ea, unele de natură foarte sexuală și bineînțeles că a refuzat politicos, dând în schimb autografe normale. Am aflat că verdele nu e tocmai culoarea ei preferată,dar ce nu face omul pentru artă (după părerea mea umilă, verdele o prinde foarte bine și îi scoate în evidență tenul și mai ales ochii verzi.) ? Când poartă unul din costumele sale pentru a face Cosplay, intră complet în pielea personajului căruia îi dă viață. Loki al ei e deja faimos, copiat și dat drept referință viitorilor artiști de Cosplay sau începătorilor.

La final aș dori tare mult să adaug că Fahr Sindram e primul cameleon pe care l-am văzut până acum. Are o personalitate ce topește gheața pe care cineva care nu o cunoaște o poate simți în primele secunde când dă ochii cu ea. Dar e reală și sinceră. Nu se poate să nu ajungă la sufletul cuiva. Loki, Fahr, Lolita, Kid Loki, Sherlock, povestea merge mai departe….

Miriam si Fahr

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *